Adică Shepherd’s Pie. Găteala asta nordică (se crede a fi scoțiană la origine) și adoptată ca specialitate gastronomică britanică, este o încântare în sine, prin aspect, gust și prin faptul că este genul de mâncărică pe care te aștepți să-l găsești pe masa bunicii. Deloc greu de făcut, dacă ținem cont de câteva aspecte tehnice, deși la prima vedere poate părea puțin migălos. Dar nu e. De reținut că inițial a fost cunoscută sub denumirea de cottage pie și era considerată mâncarea săracilor, care foloseau cartofi fierți și pasați și diverse resturi de carne care erau mărunțite / tocate. Nu mai e cazul în ziua de azi, nu?! 🙂
Avem 500g carne de miel tocată, 3 cepe medii, 1 morcov mare, 5 căței de usturoi, rozmarin, cimbru, o foaie de dafin, o lingură de pastă de tomate, 50 g unt, 2 linguri ulei de floarea soarelui, una/două lingurițe de sos worcester, un pahar de vin roșu demisec, 800ml fond de miel sau de pui, 250g mazăre congelată, sare și piper. Pentru piureul de cartofi avem nevoie de 3-4 cartofi mari, fierți, curățați și pasați, o lingură de unt, puțină brânză de oaie, 2 gălbenușuri de ou și puțin parmezan ras.
Tocăm ceapa nu foarte mărunt, morcovul felii subțiri (am preferat așa pentru mai multă textură) iar usturoiul feliuțe subțiri. Într-o tigaie încingem untul și uleiul.
Adăugăm ceapa și morcovul și le călim până se înmoaie ceapa.
Adăugăm carnea, cimbrul, rozmarinul tocat fin și foaia de dafin.
Prăjim până se colorează carnea uniform, apoi asezonăm cu sare și piper, adăugăm sosul worcester, vinul și omogenizăm.
Urmează pasta de tomate și fondul, amestecăm bine și fierbem la foc mic preț de vreo 20-25 de minute până scade zeama și se încheagă toată compoziția.
Cu 6-7 minute înainte de final adaugăm usturoiul (printre aburi).
Apoi mazărea.
Acum e gata de pus în tavă.
În care punem puțin unt topit și câteva semințe de chimen.
Apoi sosul de carne.
Între timp am avut grijă să facem și piureul de cartofi în care am pus untul, gălbenușurile de ou, puțin piper alb și brânza de oaie fărâmată bine. Dacă brânza e sărată, nu mai adăugați sare la piure.
Așezăm piureul în tavă peste carne, presărăm parmezanul ras și împungem cu furculița din loc în loc.
Dăm tava la cuptorul încins la 180˚C, preț de 25-30 de minute până se rumenește frumos crusta de deasupra.
Scoatem și o lăsăm să se odihnească 10-15 minute.
Servim cu un roșu sec. Cabernet Sauvignon e prefect.
E chiar o găteală bună care merge de minune și acum de Paști, dacă vreți să mai variați menu-ul. Mai ales în zonele unde iarna încă refuză să plece de tot.
Inimă bună!