Că tot pomenirăm de macrou, am zis să vă propun și o modalitate practică de a benficia de proprietățile dumnealui, fie ele nutritive, olfactive, gustative sau vizuale (este un pește frumos, păcat că în farfurie nu se mai vede; cel puțin în cazul de față).
Am purces la drum cu 3 flăcăi zvelți și tinerei pe care i-am lăsat în frigider să dea gheața jos, după care i-am filetat (nu, nu este un procedeu de strunjire mecanică), adică am scos file-urile și oasele din ele. Pentru asta întâi se scot măruntaiele, despicând peștele pe burtă, de sub branhii până spre coadă. Apoi se începe din spatele branhiilor introducând cuțitul ușor oblic până ajungeți la coloană, apoi paralel cu șira spinării, tăiați până la coadă, ținând însă aproape de coloană pentru a lăsa cât mai puțină carne pe oase. Se repetă procedura pe cealaltă parte, apoi si cu ceilalți pești.
Într-o farfurie am amestecat 2 linguri de ulei de măsline cu cca 4 lingurițe de boia dulce, un vârf de chilli și unul de sare, până am obținut o pastă cu care am uns bine fileurile pe ambele părți. O ceapă am tocat-o fin, iar doi morcovi i-am dat pe din două și i-am feliat foarte subțire. Am apelat și la vreo 8-10 căţei de usturoi pe care i-am feliat. Într-o tigaie încinsă am prăjit fileurile pe ambele părți (prima dată pe piele), cam două minute (maxim 3), până s-au rumenit frumușel, după care le-am scos. În același ulei am sotat rapid ceapa, după care am adăugat morcovul, am amestecat bine până s-a înmuiat ceapa, după care am deversat cam o cană de vin alb demisec și am lăsat să dea într-un clocot ușor. Am adăugat o conservă de roșii cuburi, trei rămurele de cimbru, două foi de dafin, puțini fulgi de chilli, sare și jumătate din usturoi, apoi am așezat fileurile peste toată adunarea, am mai presărat niște piper negru proaspăt zdrobit (mai grunjos) și am stors deasupra zeama de la un lime și de la o jumătate de lămâie. Pus capac la toată năzdrăvănia asta, dat focul moclom și așteptat să scadă chestiunea preț de vreo 25-30 de minute, după care am presărat restul de usturoi, am stinst focul și am mai lăsat acoperit vreo 5-10 minute să infuzeze.. Timp în care m-am ocupat de cartofii pe care i-am pus dinainte la fiert. Pasați bine cu unt, lapte și puțină smântână lichidă, puțin zahăr, puțină sare și ceva parmezan ras ca să-i dea de toate: pufoșenie, gust, caracter. La final am amestecat câteva frunze de ceapă verde tocate fin (dar nu foarte) ca să-i dea și nițel zvâc.
Peștele era practic gătit de la început, dar l-am ținut pe și în zemurile din cratiță, ca să se îmbibe de toate aromele și ca și sosul meu să se înnobileze cu rangul macrou-ian (dacă găsiți un termen mai bun, aștept). 🙂
Montat, servit, plăcut. Udat cu Fetească Regală. Plăcut și mai mult.
Având în vedere că macroul conține 480mp de phosphatidylserine (chimiștii să mă ajute cu traducerea, vă rog) la suta de grame (adică multicel), substanță care are un rol important în a stimula memoria și procesele cognitive, vă doresc la cât mai mult, ca să fiți sănătoși, să mă țineți minte și să mă mai vizitați. 🙂
Nu știu dacă ajută și inima dar de asta mă ocup eu. Bună să vă fie!
Fosfatidilserina :))
Eu, sa curat pestele? NU, NU, NU!
Mulțumim doamna doctor. 🙂 N-ai prea multe de curățat la un macrou. Băieții ăștia au mai multă carne decât mărunțișuri, iar solzii sunt atât de fini încât nici nu-i simți. 🙂