En poche sau nu puiul ăsta e curat chilipir. Dacă e pui (în cazul celui de țară) sau dacă e din comerț. E ieftinuț, se fierbe repejor și dacă-l însoțești cu ce trebe, poa’ să-ți cânte plăcut la ureche din stomac în timp ce te îndeletnicești cu o binemeritată siestă. Așa că am zis să fac niște buzunare, poșetuțe, cocote, vagonete cum vreți să le spuneți cu puțin piept de pui, niscaiva cartofi, morcovi, sos și merodenii.
Cartofii noi i-am frecat de coajă, i-am tăiat în două sau în patru, morcovii i-am decojit și i-am rondelit, apoi le-am pus pe toate să fiarbă în apă cu puțină sare. Nu i-am fiert mult. Cât să îi dezmorțesc nițel. Cam 10 minute. În fine, cât să nu mai fie chiar tari, dar nici ușor de străpuns cu țepușa. Pieptul de pui l-am făcut cubulețe mici și l-am rumenit frumos într-o tigaie cu puțin ulei de măsline și puțin unt. După care l-am scos și în aceeași unsoare am înmuiat o ceapă medie tocată mărunțel și două fire de albe de ceapă verde tocate rondele subțirele. După ce am înmuiat ceapa, am readus puiul în ecuație, am presărat deasupra vreo două lingurițe de praf aromat special conceput pentru dânsul, i-am dat o învârtită și l-am lăsat să se îmbete cu arome.
După care l-am făcut să se îmbete cu un pahar de vin alb sec (Fetească Regală de Jidvei) și am poftit și cartofii morcoviți să participe la cocktail împreună cu o distinsă frunză de dafin.
După ce s-a mai evaporat alcoolul din vin, am adăugat niște supă de pui cât să împresureze toată adunarea, dar fără s-o înece, am căpăcit totul și am lăsat să fiarbă la foc molcom preț de vreo 10-15 minute. După care am descoperit ca să mai scadă nițel zeama.
Separat am înmuiat vreo două linguri de făină cu vreo 150 ml de smântână dulce și trei-patru linguri de supă. Am omogenizat totul ca să nu se bășice făina, după care am ras puțină nucșoară, am adăugat un praf de sare și am deversat furia albă în cratiță.
Am amestecat și am lăsat să bolborosească în bulboane mici până s-a intremat bine sosul.
Am tras de pe foc, am adăugat 4 căței de usturoi zdrobiți și tocați mărunt și o linguriță de mărar tocat fin. Am reglat și de sare. După care am poftit ciulamaua asta în vagoane.
Dar la vagoane trebuie și coviltir ca să nu fie afectată marfa în timpul transportului. Așa că am pregătit în prealabil o foaie de aluat de foietaj subțiată cam la 2 mm, tăiată pe mărime, crestată ușor în romburi și păstrată la frigider vreo 15 minute înainte s-o înfășor pe vagonete. După ce am montat acoperământul l-am făcut să lucească-n soarele arzător al cuptorului cu un gălbenuș de ou îndoit cu puțină apă, bătut bine la fuculiță și uns uniform cu pensula.
Cuptorul să dogorească pe la 240˚C. Întroducem cocoțelele noastre meșteșugit asamblate și lăsăm vreo 5 minute să se înfoaie coviltirul. După care reducem la 220˚C și lăsăm să prindă coloare și să se rotunjască frumos coșulețul nostru. Cam 10-15 minute. Scoatem și ne minunăm.
Lăsăm să șadă vreo 10-15 minute și dăm iama-n coșuleț(e). Și ne mai minunăm odată. Miros, culoare, textură, gust. Nu e rău deloc pentru cei cărora le place să se răsfețe într-o zi plată de pe la începutul săptămânii. Cum a rămas vin în sticlă, merge turnat și-n pahar și dat pe gât ca să aibe puiul cu cine mai povesti.
Poftă mare și sănătoasă și Inimă bună!