…și multe calorii, de ești numai bun să ieși la dat de zăpadă.
Componența lotului: o lingură de ulei, o ceapă mare, doi cartofi medii (preferabil roz), 4-5 ouă, 2-3 linguri parmezan ras fin, câteva fire de pătrunjel.
Ceapa o tocăm fin (dar nu foarte) și o repezim într-o tigaie antiaderentă cu puțin ulei până se înmoaie, se adaugă cartofii rași (grosier) și se lasă să mocnească sub capac până se sfioșesc și dânșii. Ouăle zăpăcite bine cu telul până dansează dantelat în castron se lasă să năvălească peste cartofi. După câteva minute se întoarce toată zămislirea asta cu metoda farfuriei și se mai lasă câteva minute să se perpelească. Se întoarce din nou pe o farfurie, se presară parmezan și se mai lasă la întunerec sub capac preț de vreo 4-5 minute până se pierde și dânsul cu firea și se potoleaște toată adunarea. După ce ridicăm capacul trimitem în acțiune câteva frunzulițe de pătrunjel sprinten tocate neglijent, ca să înveselească atmosfera și să bucure privirile asistenței.
Bine, dacă pui încropeala asta în fața unui spaniol o să exclame un singur lucru: Tortillaaa!!! Ei bine, n-ar fi departe, dar nici chiar acolo nu e. Dar cu siguranță ce am făcut eu aici și tortilla spaniolă au ceva gene comune.
Acum ca să fim corecți (și să ne îndepărtăm și de tortilla), varianta autentică pentru dat la zăpadă prevede un set de jumări înainte de a lansa ceapa la tigaie și un set de păhărele de pălincă după sfeștania preabunei omlete și atunci nici măcar lamele de la regia de drumuri nu mai pot face față iureșului neostoit de forță brută și energie ce vor pune stăpânire pe săraca lopată, pentru care ne putem pune reale probleme de rezistență.
Zăpadă să mai avem. Și avem. A avut grijă comenduirea. 😀
Notă: dacă metoda farfuriei mai sus amintită, nu este de natură să confere indicii clare, eventual reflexive, în ce privește acțiunile necesare, furnizăm aici o mică lămurire. Se apucă ferm și zdravăn o farfurie de un diametru potrivit cu cel al tigăii în care zămislirăm tortilleta (carevasăzică să intre în dânsa, rugăm discreție aici) și, cu fața orientată în jos, se acoperă tigaia, care la rândul dumneaei se înșfacă ferm de coadă și se răsucește rapid ansamblul, astfel ca omleta să ajungă pe farfurizd. Bun, acum se poziționează farfuria într-un unghi suficient de ascuțit față de tigaie cât să lăsăm omleta să lunece înapoi în tigaie (cu poponeața rumenă în sus), dar suficient de obtuz cât să nu sfărâmăm corola de minuni la care râvnim cu nesaț. 🙂
Este zapada cat incape. Este tuica, putin peste “cat incape”. Asa ca m-am gandit sa profit de aceasta situatie … cum spuneai – am “lopatat” zdravan ca sa imi fac pofta, dupa care m-am apucat cu simt de raspundere de aceasta minunatie.
A mers foarte bine – vreo doua linguri de ulei, fiecare cam cat una de supa pentru cei finuti, doi cartofi, fiecare cam cat o minge de tenis, sase oua, fiecare cam cat unul de gaina obosita si niste “fideluta” de slanina … chestia cu farfuria mi-a iesit din prima, in ciuda unei usoare nesigurante date de atatea “lopeti” de tuica … am pus marar fiindca imi place mai mult decat patrunjelul, am pus branza telemea, un pic mai tare, nu din cea “inecata” in zer. A iesit o minunatie !
Acum ma duc sa mai dau vreo doua – trei “lopati” … ca s-a comunicat “cod postocaliu”.