Ce faceți dacă descoperiți în congelator o pulpă superioară de curcan de vreun kilogram?! Vă întrebați probabil de când este, nu? Eu așa aș face. Noroc însă, că există un cod de culori ale ațelor care sugrumă pungile cu provizii și un caiet cu legenda, astfel încât afli mintenaș (asta dacă localizezi rapid caietul împricinat) ce conține punga (pui, cocoș, curcan, gâscă, rață etc), ce parte ți-a lăsat ofrandă (pulpă, pulpă superioară sau inferioară, piept, aripi, picioare, coșcove, asta dacă nu transpare în mod evident prin solzii de gheață de pe pungă) și când a fost jertfită nezburătoarea. Probabil că mulți dintre voi fac deja astfel, așa că rugăm a ne scuza inoportunarea ocazionată de prezentul preambul. Dacă vi se pare o noutate (ar fi totuși surprinzător) atunci notați ideea. Sau poate vă gândiți la un cip implantabil sau la un frigider care reține toate datele acestea, caz în care chiar v-am plictisit. Dar ne revanșăm.
Deci, ce faceți cu pulpa ceea de curcan? Nu??! Nu-mi spuneți??! Bine atunci vă spun ce am făcut eu și pe urmă îmi spuneți ce ați face voi. Bun, așa rămâne învoiala.
Primul lucru, o las să se dezghețe în frigider pe un raft inferior (de pe o zi pe alta). Dacă vă grăbiți se poate și într-un vas sub apă rece curgătoare, cel mai probabil de la un robinet, căci nu știu câți aveți izvoare prin sau pe lângă casă (ceea ce n-ar fi tocmai feng-shui, dar asta-i altă ciorbă; nu, n-am făcut ciorbă cu pulpa). Dar recomand prima variantă.
În regulă, pulpa de curcan știm că e o piesă gustoasă, fără doar și poate. Dar vrem să-i mai dăm ceva. Un luciu, o crustă, o aromă în compensare. Floare la pălărie: adun într-o piuă două lingurițe de boabe de coriandru, o jumătate de linguriță de semințe de chimion, un sfert de linguriță de fulgi de chilli, o jumătate de linguriță de sare de mare, pe care le transform energic în praf și pulbere, apoi aștern o jumătate de linguriță de curcuma (poate fi și un sfert) și rearmonizez ansamblul. Pulpa (dezghețată și uscată cu prosoape de hârtie) o frecționez cu puțin ulei de măsline, apoi o tăvălesc prin praful cel galbin precum colbul umed de Colorado și o las pradă grătarului bine încins, pe toate laturile ei sensibile. Asta până se aprinde la față și capătă un temperament ușor scorțos. În momentul ăsta nu mai zăbovim și o depunem pe grătarul tăvii dinainte gătite de bal cu un pahar de vin alb sec și o ceașcă de coniac stinse în niscaiva apă, cât să ajungă până la grătarul pe care își fac rondul o căpățână de usturoi dedublată și ceva țelină tăiată felii mai groase. Decorăm cu ceva fire de cimbru proaspăt, unul de rozmarin, vreo două frunzulițe de dafin, scufundăm totul în întuneric sub o folie de aluminiu și trimitem tava în purgatoriul încins la 170-180˚C pentru vreo oră jumătate. Pare mult? Păi n-a fost, că vorbim de un păsăroi de curte care înfulecă grâu, boabe de porumb, semințe de floarea soarelui și face trafic câțiva km buni pe zi. 🙂 Am avut grijă să mă mai uit să nu scadă de tot lichidul din tavă (completând dacă trecea sub nivelul de alarmă) și să mai umezesc pulpa cu zeama (tot) din tavă. Spre final, cam cu vreo 10-15 minute înainte de a stinge cuptorul, am decopertat tava ca să refac crusta pulpei și să mai scadă puțin sosul. Să vă asigurați că sub crustă, lucrurile se văd în roz. 🙂
Greu? N-aș zice. Dar vorbesc mult, nu? Și asta în scris, numai. 🙂 Ok, continuăm, nu mai e mult. Când am decopertat tava, am pus și apă la fiert într-o oală (cam 3 litri). Imediat ce a dat în fiert, am adăugat sarea (cam o linguriță la litru) și am scufundat câteva cocoloașe de tagliatelle, pe care le-am fiert cam 7 minute. Între timp am avut grijă să pisez în piuă o mână de busuioc, cu un vârf de sare și un cățel de usturoi, să rad fin coaja de la o lămâie mică și să am pregătiți vreo 3 căței de usturoi tocați pe care i-am sotat rapid în puțin unt, peste care am răsturnat 200 ml de smântână, busuiocul pisat și coaja de lămâie, amestecat odată și luat de pe foc. Imediat vărsat tagliatellele direct din oală (cu tot cu stropii de apă aferenți) și îmbrăcate bine în sos. Rulate, umplut farfuria cu ele; deasupra repezim feliuțe din pulpa pe care am feliat-o după ce s-a odihnit puțin, presărat puțin ulei măsline, busuioc în floare și… radem tot dintr-o suflare. 🙂 Ba nu, că e păcat. Trebuie să savurăm alcătuirea asta, pe cât de aparent bizară, pe atât de recompensantă ca univers de gusturi și texturi. Mai puteți presăra piper negru proaspăt zdrobit. Se desăvârșește cu un Gewürztraminer de Jidvei, parfumat și răcoros.
No, asta am făcut eu cu pulpa. Voi ce ați face? Menționez că părăsirea ei în continuare în congelator nu este o variantă de luat în calcul. 🙂
Nu vă zic poftă mare până nu-mi spuneți ce dregeți cu pulpa. Dar inimă bună va zic, așa să v-ajute… cine vreți voi mai mult! 🙂
Pentru cine cunoaşte: codul de aţe colorate şi agenda sunt mai vechi în ţara asta decât codul de ninsori! Şi mai bune pentru populaţie, aş zice
Poze mai multe, yuhuuuuu… si cu Gewürztraminer m-ai dat gata .Sunt, la nivel teoretic(adicatelea nu beau dis de dimineata), pasionata si de vinuri.M-as duce nu numai la o scoala de bucatari, ci si la una de degustatori de vinuri… Eh, pana atunci, ma delectez cu reteta ta cu curcan si Gewürz, plus Gewürztraminer 🙂
Maine am un examen, dar dupa ma ocup de curcan!
Am gasit aici si carne proaspata de iepure… ceva idei? 🙂
Imi plac mult retetele, atmosfera, talentul literar autentic…Nu stiu cat de apreciate sunt aceste trasaturi in lumea in care traim,ma incapatanez insa sa raman optimista si sa cred ca multi oameni vor gusta din ingredientele unice care iti apartin, dle Gourmandesque!
Ei, nu vă obișnuiți cu poze multe. 😀 Nu e neapărat un scop al acestui site. Dar, cu siguranță, posturile “pas cu pas” vor beneficia de mai multe exemplificări vizuale, decât restul. Este și iepurilă în colimator (dar n-avem un orizont de timp clar definit pentru dânsul), că idei sunt, cum nu. 🙂
Doamna Monica, mulțumim smerenios pentru aprecieri și ne bucură că vă bucură ce găsiți aci.
Dar nu mi-ai spus ce ai face tu cu o pulpă de curcan. 🙂
Ultima data cand am gatit curcan am facut o rulada mica-mititica, dintr-o singura pulpa. Iar perioada de timp cat a stat in farfurie a fost tot mica-mititica 🙂 Ce-as face data viitoare? Pentru ca am creierul setat pe ceva, as pune-o in tajine cu niste lamai- pe care le-am pus cu manuta mea la murat, si acum le dau roata sa se faca 😉 Si cum le-am pus abia ieri, am de asteptat macar o luna, dar, pana atunci, imi iau si tajine.Poate iau si examenul de maine :))
Am mai trimis un post, dar s-a ratacit nu stiu pe unde… Spuneam ca ultima data cand am gatit curcan am avut o bucatica mica-mititica, care s-a transformat spectaculos in rulada. Spuneam si ce as face acum: direct in tahine cu ea, impreuna cu lamaile murate(murate vor fi cam intr-o luna, dupa cum spune reteta marocana din care m-am inspirat) pe care le-am pus ieri. Pana atunci, astept si strang bani de olicica minunata; poate o iau chiar roscatica, vedea-vom ce voi gasi pe aici 🙂
Hmmm, cred că nici hummus cu ze curcan n-ar fi rău. N-ar fi rău deloc. 🙂 Deci chiar perseverați cu gătelile marocane. Succes.