Cu toate că rămânem tot în zona pastelor (sic!), schimbăm puțin macazul. Cred că pentru multă lume, bucătăria asiatică (chinezească, thailandeză, vietnameză etc.) rămâne în continuare, pe cât de fermecătoare la fiecare întâlnire, pe atât de misterioasă și alunecoasă atunci când vrei să o cauți și s-o întâlnești de unul singur și pe teritoriul tău. Eu încă deznod la ițele în care s-a înfășurat de-a lungul istoriei și a diverselor forme naționale în care s-a întrupat. Și nu mă las. 🙂
Când vine vorba de găteală la wok există un algoritm simplu, care dacă este respectat, poate da rezultate satisfăcătoare, în cel mai rău caz:
– toate ingredientele trebuie să fie gata pregătite, curățate, decupate atunci când încingem wok-ul
– care wok, trebuie să fie bine încins și strâns încolăcit de o flacără mare și puternică
– uleiul în care se prăjește trebuie de asemenea să fie încins, fără însă a-l afuma sau arde
– timpii de gătire sunt foarte mici, mișcările se succed cu repeziciune, astfel că dexteritatea de a mânui wok-ul, paleta și restul ingredientelor este esențială, dar se obține cu timpul, în mod evident
– ordinea adăugării ingredientelor este și ea importantă: de regulă se începe cu usturoiul, pentru a aromatiza uleiul, apoi ghimbirul, apoi restul ingredientelor în ordinea descrescătoare a timpilor de gătire specifici pentru fiecare
– gustul oriental este dat de câteva ingrediente: ghimbir, sos de soia, sos de stridii (chinezesc), sos de pește (thailandez), ulei de susan, acestea fiind doar câteva, dar de bază, dintr-o gamă mult mai largă
În concluzie, când îmi vine pofta de ceva asiatic mă joc cu ce am pe la îndemână. Acum a fost vorba de fidea de soia (pe care am înmuiat-o vreo 2-3 minute în apă fierbinte), morcov, țelină, castravete, ceapă, usturoi, ghimbir proaspăt, varză, ciuperci pleurotus și shiitake, sos de soia, sos de pește, puțin sos hoisin, fulgi de chilli.
Pozele ar trebui să vorbească de la sine. Totul a durat vreo 3-4 minute. La final, când am luat de pe foc, am stropit cu puțin ulei de susan.
N-am pretenția că este ca la mămica lui/ei acasă, având în vedere că n-am urmat o rețetă precisă, dar mie îmi satisface pofta de mâncare asiatică și pofta de joacă… prin bucătărie. 🙂 Și asta cu ce am prin casă. Merită? Vă las pe voi să-mi spuneți.
Inimă bună!
PS: dacă eliminați oul și sosul de pește din ecuație, obțineți ceva de post, evident.