Sâmbăta trecută vă fluturam, cu un cinism crud, câteva fotografii cu o găteală la/într-o tigaie de fer. Probabil că nu mai e pentru mulți un secret modul în care se gătește paella. Cam ca la orice alt fel de mâncare, există un principiu de bază, restul fiind doar variațiuni. Mă întrebați de ce i-am zis Valenciana. Pentru că, în primul rând paella ca fel de mâncare, este originară din zona Valenciei și denumită după vasul în care se gătește, numit (contrar așteptărilor unora) nu paella, ci paellera. Bine, rețeta de bază pentru o paella Valenciana autentică conține (și trebuie să conțină) pui, iepure, bob verde, păstăi verzi, șofran; asta pe lângă ceapă, ardei gras, ulei măsline sare, piper, roșii, supă de pui.
Aici cumva m-am jucat și, pornind de la rețeta clasică, am improvizat. Dar de ce anume trebuie ținut cont ca să obțineți o paella gustoasă, bine pătrunsă, cu orezul crocant și carnea fragedă?! Doar de câteva chestiuni simple:
– să fie gătită într-o paellera sau un vas care să fie cât mai aproape de caracteristicile tehnice ale acesteia: baza groasă de metal, care să încălzească uniform, întins, pentru a pătrunde rapid toate ingredientele și a încălzi tot orezul în mod uniform și a-i da posibilitatea să absoarbă lichidul în același timp
– trebuie încălzită toată baza vasului, astfel că, în funcție de diametrul tigăii, trebuie să aveți un arzător corespunzător (eu am o drăcie care se montează într-un ochi de la aragaz și încălzește toată paellera)
– paellera trebuie să fie perfect plană, nici un iz de înclinație, vă rog
– proporția de orez și apă: 1/2 ceașcă orez de persoană , în raport de 1:3 (1 ceașcă orez / 6 de apă, pentru două persoane)
– lichidul trebuie să umple paellera până la niturile în care sunt prinse mânerele de corpul ei
– carnea (ciocănele de pui am folosit) se prăjește prima dată și numai în ulei de măsline (3-4 linguri, pentru gust clar), până devine aurie și crocantă
– apoi urmează usturoiul tocat, ceapa (una mai mare) tocată după preferințe (eu am ales să o toc grosier, îmi place s-o simt ca textură) care doar se înmoaie, nu se rumenesc
– apoi vine rândul ardeiului gras tăiat cuburi
– urmează bobii, păstăile, mazărea (dacă puneți) etc. și se amestecă bine; punem și ardeii capia tăiați cum se vede
– punem și roșiile (merg din conservă) pasate bine, amestecăm tot
– o linguriță de boia iute o punem în centru, o amestecăm bine și imediat turnăm supa de pui (caldă) pentru a nu arde boiaua (devine amară)
– putem și puțin șofran, cât apucăm între două degete, de trei ori și o foaie, două de dafin
– amestecăm totul și lăsăm să fiarbă vreo 20-30 minute la foc mic
– mai completăm cu supă după caz și adăugăm orezul cu bob mare, rotund care absoarbe multă apă (tigaia mea e cam de 3-4 persoane, așa că am calculat 2 cești (cups) de orez și 3 de supă de pui )
– îl punem în formă de cruce, deoarece după aceea este foarte ușor să îl întindem într-un strat uniform, amestecând toate ingredientele și verificăm de sare (mai adăugăm dacă trebuie)
– din momentul ăsta nu mai atingem orezul, adăugăm pește, scoici, creveți și dăm focul tare pentru vreo 5 minute
– reducem focul la minim pentru încă 7-10 minute sau până când orezul a absorbit toată apa
– tragem de pe foc, putem pune o rămurică sau două de rozmarin, acoperim cu un ștergar și lăsăm să se așeze toate aromele, cam 5-10 minute
Decorăm cu lămâie/lime și mâncăm repejor și cu poftă, căci nimic nu mai contează, la cum miroase drăcovenia. Când apucăm să ne mai tragem sufletul, cinstim un pahar aburit cu o Fetească Regală rece și autoritară. Să mai zică cineva că viața nu e miraculoasă. 🙂
Inimă bună!
Pont: mâncarea asta e bună în gașcă mare, famelie numeroasă, întocmită în fundul grădinii, balconului sau între plasele de sârmă ce vor înconjura probabil locurile de picnic (mai bine nu), făcută într-o paellera de 100 cm diametru dar cu redimensionarea proporțională a cantităților. 😉 Merge și un cor de chitariști. Dar fără cântece de munte sau de foc de tabără. Ceva despre Carmencita…. 😀
Poze??!! Păi astea ce-s??! 🙂