Gourmandesque
  • Facebook
  • Twitter
  • Rss
  • Acasă
  • Merindar
    • De prin cămară
    • Pas cu pas
  • GourMONDEsque
    • Știri, informații, întâmplări
  • GourmanDEX
Home» Cămară » File de porc aromat

File de porc aromat

Posted on 08/03/2012 by El Gourmandesque in Cămară, Personale, Porc

Știm ce e file-ul de porc, corect? A nu se înțelege mușchiuleț de porc. Acela este mai subțire și mai scurt și se găsește în interiorul carcasei, spre zona posterioară. File-ul este șufa groasă și lungă de mușchi situată pe exteriorul coastelor (sub stratul de grăsime).  Se poate preleva în felii transversale cotlet (cu os sau fără os), în carée (mai multe coaste alăturate cu tot cu grăsime) sau pur și simplu se poate extrage doar file-ul (acela pe care îl găsiți prin galantarele de semipreparate injectat cu multă saramură). Fileul de porc se poate găti în felurite feluri, cu singura mențiune că este o carne ce se poate usca foarte repede, neavând inserții de grăsime, așa că trebuie avut grijă cu timpii de preparare termică.

Ce i-am făcut eu la bucata asta de vreo 1,5 kg?! Am îmbătat-o. La propriu. Cam cu o cană de Gewurztraminer (la așa piesă, așa vin). Am pus-o într-o caserolă în care am acomodat și vinul, plus 3-4 căței de usturoi zdrobiți, 3-4 cuișoare, vreo 3 steluțe de anason și vreo două foi de dafin. Am acoperit și am dat totul la rece cam vreo 24 de ore. Am întors-o după 12 ore, ca să ia vin uniform. Când i-a venit momentul împărtășaniei pe grătarul încins, am lăsat-o să se scurgă, am uns-o cu ulei de măsline și am tăvălit-o prin vreo 3-4 lingurițe de tandoori masala (v-am mai vorbit de dânsul aici), apoi i-am oferit o frumoasă crustă caroiată pe grill. Cam 2-3 minute pe fiecare parte, inclusiv pe laturi. Tot ce era în caserolă am transferat într-o tavă (cu grătar) am pus file-ul pe grătar, am acoperit cu o folie și am dat la cuptorul încins la vreo 250 grade, preț de vreo 7 minute. Cam atât. Ca să păstrez carnea suculentă.

În farfurie a aterizat o felie roză, roză pe care am întovărășit-o cu niște cartofi copți și un chutney de mango și pere. Cartofii i-am făcut cam ca aici, doar că i-am copt în untură de porc și am pus rozmarin și cimbru.

Gustul file-ului este incredibil. Aroma Gewruzului  combinată cu ce dau stelele de anason, cuișoarele și tandoori este divină. Să vă mai zic??!! ….

Inimă bună! 🙂

cartofi, chutney, file porc No Comments

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Categorii

Comentarii recente

  • Dumitrita on O mâncărică aromată dintr-un dovlecel și un cartof dulce.
  • El Gourmandesque on Sos de iaurt cu miere și portocale
  • Glass and Iron on Sos de iaurt cu miere și portocale
  • Tagliatelle de casă cu dovlecei și fenicul | Gourmandesque on Pui tandoori cu tagliatelle aromate
  • El Gourmandesque on Gazpacho

Facebook

Etichete

ardei capia ardei gras busuioc cartofi cartofi dulci castraveți ceapă chilli chimion chutney ciuperci coriandru creveți curcuma dovlecei fenicul ghimbir harissa lămâie mazăre mentă mere morcovi nucșoară ouă parmezan paste pesto pleurotus porc portocale pui pătrunjel ridichi roșii scorțișoară shiitake smântână dulce spaghetti tagliatelle tajine unt usturoi vin alb sec vită

Contact

  • Contact Us
    • Facebook
    • Twitter
Despre Hartă site Ruladă bloguri Arhivă

(c) 2012 El Gourmandesque - All rights reserved.