Aveți câteodată poftă de ceva chinezesc? Eu unul am și când se întâmplă așa merg la un restaurant chinezesc pe care o să vi-l prezint la un moment dat. De fiecare dată fideaua chinezească prăjită cu legume nu lipsește de pe masa noastră. Felul ăsta mi se pare o chintesență a culturii culinare chinezești și a artei de a mânca simplu și de a-ți îmbogăți masa cu ce are natura să-ți ofere mai la îndemână. Cumva și chinezii și italienii au reușit performanța asta să mănânce bogat în sărăcia lor. Bun, și dacă nu mă duc la restaurant, îmi gătesc eu, fără însă a avea pretenția că este exact ca acolo, dar ce iese este cu siguranță bun, e făcut de mâna mea și are sublima calitate de a-mi satisface rapid pofta.
Normal, cotrobăim prin cămară și găsim: o ceapă, doi morcovi, jumătate de căpățână de usturoi, un degețel de ghimbir, jumătate de ardei gras roșu (era bun și unul verde, dar n-am avut), sos soia light, sos soia dark, sos de pește, fidea chinezească, piper szechuan, 3 ouă, 5-6 ciuperci shiitake, 4-5 urechi de lemn, ulei floare, ulei susan, pătrunjel proaspăt. Ceapa se face solzi, morcovul feliuțe foarte subțiri, ardeiul cuburi medii, ghimbirul așchii subțirele. Ciupercile sunt deshidratate, evident. Mulți îți spun să le rehidratezi 30 de minute în apă caldă. Eu nu fac așa, pentru că nu vreau să fac supă de ciuperci, astfel că le rehidratez în apă rece cam o oră, poate și mai mult puțin (shiitake) pentru a își păstra toate aromele. Fideaua o înmoi în apă rece între 2 și 5 minute, până se moleșește și devine elastică. Ciupercile shiitake le feliez subțirel.
Tot ce urmează se face la foc mare. Provocarea este să te coordonezi foarte bine, căci ofensivele se desfășoară rapid, astfel că este important să aveți totul pregătit dinainte și la îndemână. Încing bine wok-ul și pun vreo 4-5 linguri de ulei care se va încinge rapid, moment în care adaug jumătate din usturoi și ghimbirul și le amestec bine. Le las maxim un minut (deja își descarcă tolba cu arome) și adaug ceapa, amestecând tot timpul. Pe urmă, vine rapid morcovul și iar amestec. Mai las un pic și adaug sosurile de soia și cel de pește (cam 2 linguri de fiecare), apoi piperul szechuan (cam o lingură pisat bine în piuă), și ardeiul gras. Amestec, mai pun puțină apă (cam jumătate de cană) și adaug și ciupercile. Dacă mai e cazul mai adaug sos soia light. La final adaug restul de usturoi și cam o lingură de ulei de susan (sunt amorezat după dânsul), umplu un platou și presar niște pătrunjel proaspăt tocat. Cine simte nevoia poate stoarce puțin lime deasupra. Eu n-am simțit nevoia (nici n-am avut lime, ce-i drept). Toată treaba asta trebuie să dureze până în cinci minute, altfel iese altceva. Uitasem: după ce scot fideaua din wok, mai pun ceva ulei apoi arunc ouăle bătute bine și amestec în timp ce se prăjește omleta asta, pe care o pierdem apoi prin fidea și e gata de pătrunjel.
Cheia e să nu balotați rapid, că poate deveni greoaie treaba asta, mai ales că ce rămâne merge de minune la pachet a doua zi.
Și cu inima cum mai stați? Bine? Perfect, pentru că eu bună v-o doresc. 🙂
Mie, de fiecare data cand incerc sa fac mancare chinezeasca, imi iese ceva delicios, dar oarecum departe de gustul delicatesurilor de la restaurant.Nu prea dau vina numai pe mine sau pe wok-ul meu, si am sa va spun un secret care va veni in apararea mea :). Mancarea chinezeasca de aici, DE-LI-CIOASA!!!, nu are nici o legatura la gust cu cea din Romania, care este in felul ei DE-LI-CIOASA!
Sunt aproape convinsa ca este legata de calitatea sosurilor, concentratia de soia din ele, si de momentul in care se pun aceste sosuri, de temperatura wok-ului/uleiului, mai exact…
Oricum ar fi, oriunde ar fi gatita , din mancarea asta la mine nu ramane nimic pentru luat la pachet!
Monica, n-am mâncat chinese în Germania ca să am un reper comparativ, dar există în București cel puțin unul (chiar două) restaurante chinezești unde se mănâncă excelent, sunt vizitate într-o mare măsură de chinezi, iar români care au trăit în China mi-au declarat că se gătește ca acolo. Gustul are legătură și cu ingredientele (care sunt aceleași și la restaurante, aprovizionându-se cam din aceleași locuri, ex: Dragonul Roșu), dar și cu temporizarea acțiunilor și evident cu ordinea întrării lor în scenă, puterea flacărei etc. Noi mâncam ca șoriceii, de aceea mai rămâne. 🙂
Monica, TREBUIE să rămână şi pentru pacheţel.