Puiul din grădină, evident. De anul ăsta. Tinerel, tinerel. Iar pastele făcute cu mânuța mea. Cum altfel?!
Mai întâi facem rapid un unt aromat. Am pus cam jumătate de pachet de unt înmuiat la temperatura camerei, o mână de tarhon proaspăt tocat fin, sare și câteva boabe de piper roșu zdrobite în mojar.
Untul l-am l-am rulat în folie de aluminiu și l-am dat la congelator să revină pe poziții.
Apoi facem pastele. O rețetă bună de ravioli (pe care o am de la Joseph Haddad) este cam așa: 500g făină, 6 gălbenușuri, 3 ouă, 1 lingură de apă călduță, 2-3 linguri de ulei de măsline, un praf de sare. Se dau toate la blender. Se înțelege că este foarte bună și pentru paste. Eu am frământat aluatul de mână. După ce a devenit uniform l-am înfoliat și l-am băgat în frigider vreo 30 de minute ca să se odihnească. După care împărțit în patru bile și pus sucitorul pe ele până se fac foiță. Rulat și tăiat cam de 1 cm lățime. Lăsat la uscat.
Puiul l-am umplut cu o portocală tăiată în patru, i-am legat picioarele cu o ață, apoi l-am uns cu un amestec de ulei de măsline și tandoori masala și l-am așezat pe grătarul tăvii în care am turnat cam un pahar jumate de vin alb sec. Pieptul i l-am protejat cu niscaiva felii de portocală, iar prinprejur l-am încoronat cu frunze de fenicul și căței de usturoi în coajă.
Am udat o foaie de pergament, am stors-o și apoi am așezat-o peste pui ca să nu-l prindă repede flama și să se îmbete molcom cu vinul din tavă. Pe care tavă am băgat-o în cuptorul încins la 180˚C, unde a stat cam două ore (pui de țară, vă rog!!). Ultima jumătate de oră dezvelit, se înțelege.
Înainte să fie puiul gata, am călit niște mazăre (fiartă rapid în apă clocotindă) cu puțin unt, ulei de măsline și 4-5 căței de usturoi tocați fin. Am pus-o într-un vas în care am mai adăugat cam 100-150g parmezan ras, 6-7 gălbenușuri de ou, coaja rasă de la o lămâie, puțină sare, puțin piper.
Pastele le-am fiert în apă cu sare cam 3 minute. Verificați oricum să fie al dente.
Când au fost gata le-am transferat direct în bolul menționat mai devreme și am amestecat totul cu gesturi largi și delicate. Am mai adăugat puțină apă de la fiert. Am mai rupt și o mână de frunze de busuioc și gata. Pastele trebuie să fie îmbrăcate cu un sos destul de lichid, pentru că ele fiind fierbinți mai absorb din zeamă. Peste paste am așezat puiul, pe care l-am mai garnisit și cu puțin unt aromat și asta este. Un prânz pe cinste. Garantat. 😉
Inimă bună!
Delicios… dar ce facem cu colesterolul? 🙁
Care colesterol? Ce colesterol?? Ce atâta colesterol??!:))
[…] că vă mai amintiți cum am făcut tagliatellele. Dacă nu, verificați aici. Pentru că pe dânsele le-am pus din nou în operă. Foarte simplu și rapid. În primul rând un […]