Ochiu’ dracului fasolica asta. Arată bine și te indeamnă la păcate. Asta dacă o așterni lângă niște cârnați copți pe plită și mai trântești lângă un blid de murături roze și zemoase. Dar noi n-o să facem așa ceva pe zăpușeala asta, doamne feri. Fasolica asta e tare hrănitoare și foarte arătoasă dacă o dregem într-o sălățică simplă, dar absolut fantastică, plină de culoare și arome. Dacă n-o găsiți prin piață (și n-o s-o găsiți), dați fuga la cea mai apropiată măcelărie arăbească (cât de cât aprovizionată). Este imposibil să nu aibe.
Fasolica (aprox 300g) eu am lăsat-o la înmuiat în apă rece preț de 3-4 ceasuri. Se înmoaie repejor, căci nu îi atât de aprigă precum cea albă cu care ne-am luptat prin farfurii de mici copii.
Așa-i că-i frumușică?! După ce s-a înmuiat, am scurs apa, am adăugat apă proaspătă și cu ea la fiert. Prima apă va fi una foarte închisă la culoare. Astfel că o aruncăm și o mai fierbem încă în vreo două ape, până rămâne apa cât de cât limpede. E bine să puneți apă la încălzit separat, ca să o turnați fiartă peste fasole. Apoi clătiți bine fasolea, o răciți și o scurgeți cât puteți de bine. După care: jumătate ardei gras roșu, tăiat cubulețe, vreo 3 căței de usturoi tocați fin, vreo două lingurițe de semințe de chimion zdrobite-n piuă, coaja rasă cam de pe un sfert de lămâie (sau jumătate, dacă vreți salata mai aromată), câteva frunze de fenicul tocate mărunt, ulei de măsline, sare, piper. Bineînțeles că merge și jumătate de chilli roșu proaspăt, tocat feliuțe, pentru cine vrea să agite lucrurile. Eu însă le-am păstrat domoale și prietenoase.
La final se presară câteva frunze proaspete de mentă și ce rezultă e pomană curată. Pe căldurile astea, zău dacă nu e o combinație absolut fantastică de consistență și prospețime. 😉
Acestea fiind spuse, s-aveți parte de umbră și spor la o săptămână cum vă doriți.
Inimă bună!