În mod normal, lintea și fasolea trebuie să stea la înmuiat în apă rece peste noapte. Dar dacă vrei repede ceva ușor și nu te-ai pregătit dinainte, există varianta conservelor. De regulă, în măcelăriile arăbești se găsesc produse destul de bune (fasole, bob, linte năut) pe care le recomand. Dura, de exemplu, este o marcă bună.
O ceapă mare tăiată grosier și înmuiată în vreo două linguri de ulei de măsline, după care adăugăm cam 2 cm de ghimbir proaspăt tăiat julien, 3 căței de usturoi tocați fin și o linguriță de harissa.
Amestecăm și lăsăm cam 1 minut, până se degajă aromele.
Apoi adăugăm două conserve de roșii cuburi, doi ardei kapia tocați cuburi, o conservă de linte și una de fasole (scurse și clătite) și 125ml apă (1/2 cup).
Amestecăm, aducem la fierbere, apoi reducem focul și lăsăm să fiarbă cu clocote mici cam 15 miunte, până se mai strânge zeama.
Stingem focul și adăugăm o mână de frunze de mentă tocate fin (eu am adăugat mărar, nevând mentă, dar vă recomand menta).
Pătrunjel tocat deasupra și ceva pâine prăjită lângă.
Rapid, nepretențios, dar savuros deopotrivă.
Inimă bună!
Eu am facut cu linte si naut, ca asta aveam prin camara la momentul respectiv; iese tot delicioasa.Fara ghimbir 🙂
Înclin să cred că ai ceva cu Dl. Ghimbir. ;))
Tocmai, ca nu am nimic cu el, nici macar cea mai mica afinitate 🙂
Vă sugerez să-i dați o șansă. Tare bun, tonic și prieten cu sănătatea dvs. 🙂