Ha! La asta nu vă așteptați sigur. Ostropel de pui??! Ce naiba, e o găteală deja banală, simplă, arhifumată. Ei, cine crede asta nu se poate înșela mai amarnic de atât. Da, nu e ceva neapărat special, atâta timp cât întră iarăși la categoria aia când încerci să pui pe masă un fel gustos de mâncare cu ce găsești prin frigider, cămară, balcon, beci, pod sau pe unde mai ține lumea provizii. Dar ostropelul de pui (sau ce-am făcut eu aici) este un fel foarte gustos dacă e făcut bine. Și mai e o dilemă: cum Doamne iartă-mă, ostropel stir fry??!! Ceva nu face clic. Țineți-vă firea, clicul vi-l ofer mai încolo. 🙂
De la ce-am pornit? În primul rând, de la foame, normal. Apoi am ochit două carcase de pui care și-au adus, zilele trecute, prinosul de recunoștință într-o supă ce, la rândul dumneaei, a servit la o altă găteală. Le-am jumulit de aripi și le-am subtilizat toată carnea pe care o mai posedau, le-am încins la foc mediu în vreo două linguri de ulei de floare, cu două prafuri de sare, puțin chilli măcinat și vreo două lingurițe de boia dulce. După ce s-au perpelit bine au trebuit să îndure și puțină ceapă (că doar și eu am îndurat-o cât am tocat-o fin, fin) și un morcov dat pe din două apoi tăiat oblic lamele subțirele, cam de 1 mm.
Le-am amestecat bine până s-a înmuiat ceapa, apoi am potopit peste dânsele o cană de Pinot Gris de Jidvei (vin alb sec adică; asta aveam prin casă), o cană din zeama de pui, două trei rămurele de cimbru proaspăt am pus capacul și le-am lăsat la foc spre mic să nădușe în liniște vreo 10 minute. După aceea vreo 5 căței de usturoi feliați au luat drumul cratiței, urmați îndeaproape de o cutie de roșii cuburi, două frunzulițe de dafin și de încă puțină sare pentru corecție (după gust, oricum). Am mai acoperit vreo 5 minute ca să se destăinuie usturoiul, apoi fără capac am iuțit puțin focul, am presărat piper negru proaspăt zdrobit și am lăsat până a mai scăzut puțin zeama. Dar nu mult. Am vrut să fie zemoasă toată zămislirea asta.
Chiar când am stins focul am mai aruncat în joc 3 căței de usturoi feliați pentru tușa finală. Am lăsat-o în repaos total vreo 10-15 minute fără acoperământ, dar la loc călduț. Să se așeze toate aromele. Dacă infuzați un pic din cratiță vă garantez ceva fiori.
Spre finalul ostropelului m-am ocupat de orez. Am avut prefiert la pungă, rămas dintr-o tură pe Făgăraș (doo pungi). Așa că în 10 minute a fost gata fiert (am avut grijă să-l pun când apa era spume, spume). După ce l-am întins pe sârmă la scurs, i-am pregătit o găteală de ocazie: puțin unt într-o tigaie, tăvălit bine, împreună cu o linguriță de nucșoară și una de scorțișoară. Aroma trebuie să fie discretă, dar să existe. 🙂
Eu nu mă jucam cu cercul când eram mic, dar o fac acum. Așa că am scos cercul din dulap și am realizat ce se poate vedea. Pătrunjelul foarte fin tocat a fost din nou desemnat majoret șef.
Ca mâncărica asta să înfioreze papilele și să mângâie sufletul trebuie să întrunească ceva condiții: să fie caldă (nu fierbinte), să se simtă discret aroma vinului, usturoiul să fie ceva mai pregnant, să aibe o fărâmă de iuțeală (după gustul meu), parfumul cimbrului și a dafinului să învăluie blând toată chestiunea asta și să fie zemoasă. Dacă o uscați prea mult, devine altceva (nu știu ce), dar nu mai e ostropel. Orezul alunecă bine din cauza untului, iar parfumul lui continuă lucrurile de unde le-a lăsat puiul.
Bun și unde e stir fry-ul în toată treaba asta??! Păi nu e. 😀 Nu ca tehnică, ci doar ca efect. În afară de ceapă (care vroiam să se topească în sos și să-i dea gust) morcovul și ardeiul roșu sunt al dente şi și-au păstrat nutrienții și gustul. Iar textura lor e chiar faină (chiar dacă neașteptată) în toată combinația asta. 🙂 Vin n-am mai servit. Dar mergea un alb demisec, clar. Mă gândesc la o Frâncușă zglobie de Cotnari (na poznă, c-am trântit pleonasmul; mai face cineva Frâncușă?!).
Inimă bună și dezgheț treptat vă doresc!
Ulei de floare… hmmmm, pai si rapita face flori 😀
Eu inca sunt blocata la cartofii cu grasime de gasca 🙂 Nici nu apuc bine sa ma meditez la o reteta, ca apare alta! 🙂 Bravos!
Corect, cred că este o obișnuință de a pomeni doar sintagma floare când vrei să spui că nu e de măsline. Pe de altă parte ai auzit pomenindu-se de ulei de floare rapiță?? 🙂 Deci e prea des??!! Stai că mai vine una. 😀
Si fii pe pace, nu e pleonasm,asa scrie pe sticla, asa zicem si noi, de aproape “fro” 6 ani, de cand a aparut ‘mneaei,francusa. Mie cel mai mult mi-a placut cea din 2008, inclusiv sticla 🙂