Nu că ar fi fost ieri Valentine’s day (pentru care noi românii suntem o piață de desfacere atât de bună, ca și pentru alte născoceli negustorești), dar am simțit așa un zvâc de a pune în farfurie la cină o găteală simplă și gustoasă prin însuși faptul că e simplă. Mi-au făcut din galantar cu ochiul trei vrăbiuțe de vită, de un roșu adânc și innebunitor. O carne foarte fragedă care se face pe grătar până apuci să încingi cuptorul, drept pentru care am procedat după cum veți citi mai departe.
Vrăbiuțele au trecut în antecameră cu uleiuri aromate de măsline (nu mult, doar cât să creeze o peliculă fină) la temperatura camerei (a antecamerei, de fapt). Doi cartofi dulci i-am despuiet de toate cele și i-am făcut bărcuțe, corăbioare (dacă vreți mai actual: wedgeees), i-am pomădat cu doi trei stropi de ulei de măsline, i-am fardat cu ceva scorțișoară măcinată, i-am însoțit cu câteva rămurele de cimbru proaspăt și i-am încins în cuptor la 180˚C (într-o tavă tapetată cu o foaie de copt) preț de vreo 40-50 de minute până și-au pierdut fermitatea și și-au potențat farmecul. Scoși din cuptor i-am pudrat cu zahăr praf (sau i-am prăfuit cu zahăr pudră, cum doriți) și i-am păstrat la cald.
Între timp, am topit un cubuleț de unt într-o tigaie și câteva cubulețe (cam 100 g) de Bleu d’Auvergne, acompaniate de 50 ml de smântână lichidă, până au devenit un sos cremos (la foc mic, évidemment). L-am tras deoparte și după ce s-a mai răcorit l-am convins să acomodeze niște pătrunjel proaspăt tocat fin fin.
Ne-am întors la vrăbiuțe și le-am decorat ambele fațade cu ceva sare marină și piper proaspăt zdrobit și le-am condus pe grătarul care fumega deja, unde au petrecut clipe de neuitat. Câte două minute pe fiecare parte (ele fiind groase cam de un deget ceva mai viguros). Le-am salvat pe o farfurie, unde le-am masat cu niscaiva unt și le-am frecat cu puțin usturoi, am așternut câte o rămurică de cimbru și le-am lăsat să-și tragă sufletul sub o folie de supraviețuire (a se citi de aluminiu).
Am decorat farfuriile cu treburile de mai sus.
Bună treabă. Carnea roză, aromată, fragedă, sosul ușor sărat/amărui totul completat de dulceața aromată a unor cartofi pentru care epitetul de dulci este cel puțin zgârcit.
Fiind trei vrăbiuțe, a mai rămas una și de un sandwich la pachet pentru a doua zi.
Două chiar. 🙂
Înimă bună!
Vai de mine, imi ploua in gura, si e aproape 12 noaptea, si nu am de unde lua vrabioare! As manca onorata si sanwich-ul pentru a doua zi 🙁
Trebuia să spui de ieri ca vrei, pentru că eu, egoistă şi flămândă, n-am mai păstrat nimic.