Cred că v-ați dat, probabil seama că atunci când nu este vorba de vreo masă à la carte (adică planificată, programată, poftită etc.) și când poftele nu ne subjugă demersurile culinare, prefer să încerc să pun pe masă ceva bun, gustos, pregătit fără eforturi cu ceea ce e îndesat prin cămări. Dacă vă mai aduceți aminte de un velouté (preparat pentru niște aperitive la un moment dat), care s-a întâmplat să mai rămână la păstrat în frigider, l-am pus la socoteală, împreună cu niște ciuperci și cu sfintele tagliatelle. Pastele astea îmi par atât de robuste și pretabile atât de multor găteli în pripă, încât nu pot să nu le iubesc. Când am timp, mi le prepar eu. Când nu… cutia de la Barilla sau De Cecco e o sursă mai mult decât decentă.
Ciuperci am avut pleurotus și (obsedantele deja, pentru unii cred) shiitake, de al căror gust pur și simplu nu mă pot desprinde. Sunt ca niște sirene: te lași de bună voie îngropat în beția stării pe care ți le oferă și te-ai întoarce de fiecare dată (din fericire in cazul shiitake-lor acest lucru este posibil :)).
Flux tehnologic:
Pleurotus: decongelate, fierte cca. 15 min în apă în clocote.
Shiitake: rehidratate în apă fierbinte 30 min. (mă grăbeam:-D).
Ciupercile: sotate în puțin unt cu niște usturoi feliat, apoi adăugat velouté-ul și adus la fiebere și scăzut în colcote mici.
Adăugat tagliatellele (fierte, evident în apă cu sare).
Amestecat, scos din tigaie, introdus în farfurie, scos din farfurie, introdus în gură, adăstat în stomac și simțit foarte bine. Pe tot parcursul serii. Ceea ce vă doresc și dvs.! 🙂
Inimă bună!